Un cutremur de magnitudinea de 6,3 a lovit miercuri zona de coastă din sudul Filipinelor, a declarat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), fără raportări imediate de victime sau pagube.
Seismul a avut loc la ora 12:14, ora locală (0414 GMT), la circa 32 de kilometri sud-vest de Insula Sarangani, la o adâncime de 62 de kilometri, conform USGS și Centrului de Alertă pentru Tsunami din Pacific. Nu a fost emis un avertisment de tsunami.
Salvatorul local Harly Sauro a declarat că seismul s-a produs în timp ce sute de oameni se adunaseră pentru a primi ajutoare financiare de la guvern.
„Cutremurul a fost destul de puternic. Am văzut oameni cuprinși de panică. Alergau și strigau”, a declarat Sauro pentru AFP.
„Cutremurul a avut loc în timp ce administrația locală acorda o subvenție financiară, așa că erau multe persoane la sediu, dar toată lumea este teafără”, a spus el, adăugând că autoritățile nu se așteaptă la victime sau la pagube semnificative.
Cutremurul a avut loc la mai puțin de două luni după ce un puternic seism din 8 iunie a devastat insula Mindanao din apropiere, dărâmând clădiri, provocând alunecări de teren și ucigând cel puțin 76 de persoane.
Filipinele se află de-a lungul „Cercului de foc al Pacificului”, o zonă seismică activă în care se produc frecvent cutremure și activitate vulcanică.




















