| Romana
TÜRKİYE
3 min de citire
Ministrul Fidan: Türkiye militează pentru soluții regionale și securizarea rutelor comerciale
Ministrul afacerilor externe, Hakan Fidan, a declarat că rutele comerciale trebuie protejate, conflictele limitate, iar neînțelegerile politice nu trebuie să paralizeze sistemele care mențin în funcțiune economiile globale.
Ministrul Fidan: Türkiye militează pentru soluții regionale și securizarea rutelor comerciale
Hakan Fidan a subliniat importanța cooperării regionale și a securizării rutele globale în cadrul celei de-a 10-a ediții a TRT World Forum 2026.

„Din acest motiv, Türkiye folosește aceste instrumente și încearcă să asigure o diplomacie sustenabilă, protejând totodată gestionarea problemelor de către statele din regiune”, a punctat oficialul.

Hakan Fidan a susținut o alocuțiune în cadrul panelului „Noua geopolitică a conectivității: Rute maritime, strâmtori și coridoare”, desfășurat la Centrul de Congrese din Istanbul în cadrul TRT World Forum 2026. Ediția din acest an se desfășoară sub genericul: „Lumea fără centru: Cine conduce atunci când regulile își pierd valoarea?”.

Semnalând că Türkiye își asumă o responsabilitate activă privind dinamica politică a regiunii, Fidan a criticat lipsa de reacție internațională: „Dacă privim politicile de expansiune ale Israelului, continuarea agresiunii sale, situația țărilor vecine și masacrul din Gaza, constatăm, din păcate, că acestea sunt subiecte tratate cu o superficialitate inacceptabilă”.

O vulnerabilitate structurală în lanțul global de aprovizionare

Subliniind necesitatea de a aborda cauzele profunde ale crizelor, ministrul a atras atenția că rutele vitale pentru economia globală sunt expuse unor riscuri majore:

„Această provocare are și o altă dimensiune. Odată cu extinderea conectivității globale, asistăm la aglomerarea strâmtorilor, în timp ce rutele energetice și de transport se restrâng, generând o vulnerabilitate structurală. O rută maritimă nu poate fi transformată într-un teatru de război, așa cum vedem în Marea Neagră. O conductă energetică nu trebuie folosită sub nicio formă ca instrument de presiune politică. O singură strâmtoare blocată poate distruge lanțurile de aprovizionare și poate paraliza economii aflate la mii de kilometri distanță.”

Fidan a arătat că, în asemenea condiții, conectivitatea riscă să devină o sursă de anxietate strategică: „Statele vor căuta în mod firesc să-și protejeze accesul la rute, piețe și resurse. Când acest acces devine incert, independența este înlocuită de nesiguranță și competiție acerbă. Nu trebuie să permitem acest lucru”.

„Trebuie să diversificăm coridoarele și să consolidăm lanțurile globale”

Respingând ideea că s-ar putea alege între securitatea economică și o conectivitate mai mare, oficialul turc a insistat că opțiunea nu trebuie redusă la zero:

„Imperativul strategic este să facem conectivitatea mai diversificată, mai rezilientă și mai incluzivă. Aceasta presupune două priorități: consolidarea rutelor existente prin mecanisme eficiente de securitate și instituții puternice, respectiv diversificarea coridoarelor pentru a lărgi accesul și a fortifica lanțurile de aprovizionare.”

Fidan a subliniat că Türkiye nu se limitează la a fi un simplu pod geografic între continente: „Geografia oferă oportunități, dar viziunea, infrastructura și diplomația sunt cele care transformă acest potențial în valoare strategică reală”. În acest sens, Coridorul de Mijloc – care leagă Caucazul de Sud de Türkiye – și proiectul de conectare a Golfului la Europa prin Irak reprezintă pilonii de bază ai unei arhitecturi extinse de cooperare.

Soluții de mare valoare prin dialog la nivel înalt

Reiterând că infrastructura fizică nu garantează singură stabilitatea, Fidan a amintit că inițiativa Türkiye în Marea Neagră a asigurat fluxul de produse alimentare de bază în cele mai dificile momente:

„Chiar și în scenariile cele mai tensionate, putem genera soluții de înaltă valoare prin dialog diplomatic la cel mai înalt nivel. Încercăm să atenuăm haosul prin multiplicarea instrumentelor diplomatice.”

Menționând că statele din regiune colaborează tot mai strâns în fața amenințărilor comune – cum este cazul Alianței de Apărare de la Meccaa dintre Türkiye, Arabia Saudită și Pakistan –, ministrul a conchis referitor la tema forumului:

„Liderul global nu trebuie să se concentreze într-un singur centru; autoritatea poate fi exercitată prin partajarea colectivă a responsabilității. Türkiye este pregătită, alături de toți partenerii care împărtășesc aceeași viziune, să transforme această conectivitate într-o garanție de securitate colectivă, prosperitate și pace durabilă.”