O navă care transporta mărfuri pe Marea Mediterană în urmă cu mii de ani s-a scufundat înainte de a ajunge la destinație. Încărcătura sa a rămas pe fundul mării, păstrând indicii despre o lume comercială care a existat cu mult înainte de ascensiunea marilor puteri maritime ale Antichității.

În prezent, arheologii care investighează epava descoperită în largul coastei mediteraneene a Türkiye sunt de părere că aceasta ar putea fi cea mai veche epavă cunoscută din lume, datând de acum 4 700 de ani, oferind astfel o perspectivă rară asupra începuturilor comerțului maritim internațional.

Iar omul din spatele acestei descoperiri este profesorul Hakan Öniz, de la Universitatea Akdeniz, care a condus expediția Asociației de Arheologie Mediteraneană.

„Este o descoperire extrem de importantă, deoarece ne oferă dovezi directe privind comerțul maritim dintre Levant și alte regiuni ale Mării Mediterane”, a declarat Öniz.

Epava găsită în apropierea insulei Kekova din Antalya a stârnit entuziasm în rândul istoricilor care studiază civilizațiile antice și modul în care acestea au interacționat.

Descoperirea ar putea oferi indicii privind circulația mărfurilor și relațiile comerciale care conectau așezările de coastă antice din perioada în care se construia Marea Piramidă de la Giza.

Nu este o coincidență faptul că Öniz se află la cârma acestei descoperiri. Pasiunea pentru acest domeniu l-a marcat încă din copilărie.

O fascinație de o viață

Pentru Öniz, descoperirea reprezintă punctul culminant al unei pasiuni de o viață pentru istoria ascunsă sub ape.

„Povestea mea cu arheologia subacvatică a început când aveam cinci sau șase ani”, a declarat el. „Tatăl meu mi-a cumpărat o mască de scufundări mare, care îmi acoperea întreaga față.”

Născut la Eskișehir, el spune că și-a petrecut întotdeauna vacanțele la mare. Încă de mic a fost fascinat de obiectele pe care le găsea sub apă.

„Când găseam pietre colorate și fragmente de ceramică sub apă și îmi dădeam seama că erau obiecte lăsate în urmă din vremuri străvechi, mă entuziasmam enorm”, povestește cercetătorul. „De atunci am rămas pasionat de arheologia subacvatică și de obiectele istorice de pe fundul mării.”

Această fascinație timpurie i-a ghidat ulterior cariera academică. A studiat arheologia, obținând diploma de masterat și titlul de doctor la Universitatea Selçuk din Konya.

Cu toate acestea, orașul Konya se află departe de mare, nefiind cadrul ideal pentru dezvoltarea unui domeniu axat pe cercetarea subacvatică.

„Arheologia subacvatică trebuia să continue la o universitate mai apropiată de mare”, a explicat Öniz. „Cu sprijinul Guvernoratului Antalya și al Comisiei Naționale a Türkiye pentru UNESCO, am avut ocazia să transferăm la Antalya infrastructura dezvoltată la Konya.”

Acest demers a contribuit la structurarea activităților de arheologie subacvatică în cadrul Universității Akdeniz.

În prezent, Departamentul de Cercetare a Patrimoniului Cultural Subacvatic Mediteranean al universității oferă educație specializată în domeniu. Potrivit lui Öniz, este singurul departament de acest tip din Türkiye, având aproximativ 50 de studenți înscriși.

„Aici sunt instruiți arheologii subacvatici ai Türkiye”, precizează profesorul.

Activitatea departamentului depășește însă sfera didactică. Un laborator din cadrul universității permite conservarea și restaurarea artefactelor recuperate din mare, asigurând studierea și protejarea acestora pentru generațiile viitoare. Tocmai aceste eforturi de conservare i-au ajutat pe cercetători să estimeze vechimea epavei descoperite în largul insulei Kekova.

Povestea a două epave

Importanța descoperirii nu a fost recunoscută imediat. Când echipa a identificat epava, în urmă cu aproximativ patru ani, vasele ceramice împrăștiate pe fundul mării păreau să aparțină unei perioade mult mai recente.

„Inițial am crezut că ar putea fi o epavă mai recentă, probabil din perioada otomană”, a arătat Öniz. „Amforele sau recipientele din lut nu se asemănau cu tipurile cunoscute, cu bază ascuțită sau rotunjită, pe care le întâlnim la alte epave. Aveau baze plate, iar recipientele de acest tip sunt asociate în general cu epoca otomană, în special cu perioada otomană târzie.”

Echipa a documentat situl, fără a identifica pe moment vechimea reală a încărcăturii. Cotitura s-a produs ulterior, când cercetătorii care analizau o altă epavă au început să studieze surse arheologice din Egipt.

„Anul trecut, în timp ce examinam sursele egiptene în legătură cu o altă epavă, am identificat amfore extrem de similare cu cele găsite la Kekova”, a menționat Öniz.

Epava descoperită în Egipt datează dintr-o epocă similară, însă cea din Türkiye este considerată mult mai veche.

Cercetătorii au obținut permisiunea Ministerului Culturii și Turismului din Türkiye pentru a reevalua situl. Reexaminarea ulterioară a arătat că recipientele se asemănau cu amforele asociate Levantului din Epoca Bronzului Timpuriu.

„Când ne-am întors la epavă, am constatat că amforele aparțineau într-adevăr tipologiei specifice Levantului”, a declarat el. „Erau vase cu fundul plat și toarte pe părțile laterale, caracteristice amforelor levantine.”

Echipa a utilizat comparații cu obiecte ceramice similare, alături de analiza decorațiunilor și a compoziției lutului, pentru a estima vechimea și posibila origine a acestora.

„Pe baza tipologiei și a decorațiunilor de pe amfore, am datat epava între anii 2700 și 2400 î.e.n.”, a precizat Öniz.

El a adăugat că, potrivit evaluărilor curente ale echipei, nicio altă epavă cunoscută nu a fost datată în aceeași perioadă.

„Desigur, este posibil ca peste câțiva ani sau peste 20–30 de ani să fie descoperită o altă epavă, mai veche. Însă, în momentul de față, acestea sunt datele de care dispunem.”

Încărcătura unui comerciant din Levant

Deși structura navei nu s-a păstrat în forma sa originală, obiectele recuperate oferă detalii care depășesc simpla datare a epavei. Diferențele dintre recipiente pot dezvălui modul în care a fost constituită încărcătura înainte ca nava să pornească în călătorie.

Deși vasele recuperate au o formă generală comună, ele nu sunt identice. Decorațiunile și compoziția lutului variază, ceea ce sugerează că ar fi putut fi produse în așezări diferite, nu într-un singur centru meșteșugăresc.

„Amforele nu sunt exact la fel”, explică Öniz. „Tipologia lor generală este similară, însă ornamentele, motivele și lutul diferă.”

Pentru arheologi, această varietate oferă indicii despre activitatea comerciantului care deținea încărcătura.

„Este posibil ca un mic comerciant să fi călătorit între diferite așezări din Levant, colectând trei amfore dintr-un loc și patru din altul, înainte de a le încărca pe navă”, arată Öniz.

Recipientele ar fi putut proveni din porturi situate de-a lungul coastelor din regiunile de astăzi ale Siriei de Sud, Libanului și Palestinei, unele fiind posibil produse în Valea Iordanului. Acestea ar fi putut conține ulei de măsline sau vin, în timp ce prezența rășinii este considerată mai puțin probabilă.

Nava naviga aparent spre vest în momentul în care s-a scufundat. Destinația sa exactă rămâne incertă, însă Öniz sugerează că s-ar fi putut îndrepta spre Troia sau Creta, centrul civilizației minoice.

Descoperirea este semnificativă deoarece existența schimburilor comerciale între Levant, Creta și Troia era deja cunoscută prin prisma artefactelor descoperite în diverse situri arheologice din regiune. Ceea ce rămăsese neclar era modul exact în care erau transportate aceste mărfuri.

„Până acum știam despre comerțul dintre aceste regiuni pentru că găsisem obiecte dintr-o zonă în alta”, a spus Öniz. „Însă această epavă ne oferă dovada directă că mărfurile erau transportate pe cale maritimă.”

O rută maritimă redescoperită

Una dintre chestiunile ridicate de această descoperire privește relația dintre transportul maritim și cel terestru.

Unele teorii sugerau că mărfurile dintre Levant și Troia erau vehiculate de-a lungul unei rețele de rute terestre, descrisă frecvent drept o cale a caravanelor. Öniz a menționat că astfel de rute ar fi putut exista, iar epava nu trebuie interpretată ca o infirmare a acestei ipoteze.

„Poate că o astfel de rută a existat într-adevăr”, afirmă el. „Colegii noștri susțin existența ei și există dovezi în acest sens. Aceasta este însă o chestiune separată.”

Epava demonstrează totuși de ce calea maritimă reprezenta o alternativă mult mai eficientă pentru transportul anumitor tipuri de încărcături.

„Dacă ai de transportat 30 sau 40 de amfore, este mult mai ușor să le trimiți cu o navă decât să le transporti pe uscat”, punctează Öniz.

Până în prezent, la locul epavei de la Kekova au fost identificate aproximativ 30 de obiecte din lut și ceramică. Cercetările ulterioare ar putea furniza informații suplimentare despre încărcătură și despre amploarea acestei călătorii.

Pentru Öniz, miza principală o reprezintă posibilitatea de a depăși ipotezele fundamentate exclusiv pe obiectele descoperite pe uscat.

„Știam deja că existau conexiuni comerciale între Levant și locuri precum Creta sau Troia”, a concluzionat el. „Ce ne arată această epavă este că cel puțin o parte din acest comerț se desfășura pe mare.”