„Nu am răspunsuri bune. Nu am deloc răspunsuri. Nu există iertare pentru ce am făcut. Nici împăcare”, spune Yuval, un fost soldat israelian și specialist IT în vârstă de 34 de ani, într-un interviu de mărturisire publicat pe 17 aprilie în ziarul israelian Haaretz.

Articolul intitulat „M-am simțit ca un monstru: soldații IDF vorbesc despre «suferința morală» — și tăcere”, distruge mitul creat cu meticulozitate de Israel, potrivit căruia ar avea „cea mai morală armată” din lume.

Articolul arată că, începând din octombrie 2023, trupele israeliene care au operat în zonele de luptă din Gaza se fac vinovate de crime la întâmplare, tortură, jafuri și acțiuni de mușamalizare.

La întoarcerea la viața civilă, unii dintre ei se văd nevoiți să se confrunte cu remușcările.

Însă povestirile publicate în Haaretz, care subliniază așa-zisa „suferință morală” al unor soldați israelieni, rămân neînsemnate în fața ororilor ireversibile la care sunt supuși nenumărații palestinieni din fiecare colț al Fâșiei Gaza.

În decembrie 2023, în apropiere de strada Salah al-Deen în Khan Younis, unitatea lui Yuval a lansat un atac după ce o dronă a semnalat prezența unor „persoane suspecte”.

A tras „ca un nebun”, doar pentru a descoperi că a contribuit la masacrarea unui bărbat în vârstă neînarmat și a trei băieți adolescenți. Corpurile lor erau sfâșiate de gloanțe, organele ieșind afară.

Apoi a sosit comandantul batalionului. Un soldat a scuipat peste cadavre și a strigat: „Asta li se întâmplă tuturor celor care se pun cu Israelul, ….” Yuval a împietrit de șoc, dar nu a scos niciun cuvânt.

„Sunt un ratat, doar un laș fără curaj”, a mărturisit el pentru Haaretz.

Între octombrie 2023 și sfârșitul anului 2025, peste 80.000 de soldați israelieni au fost tratați pentru tulburări psihice.

Până în octombrie 2025, armata israeliană înregistrase 279 de tentative de sinucidere în ultimele 18 luni, dintre care 36 s-au soldat de deces.

Articolul din Haaretz arată că, chiar și în cazul soldaților israelieni care, aparent, nu sunt obligați să dea socoteală, proverbul „ce semeni, aceea vei culege” este valabil, chiar dacă acest lucru se întâmplă în mod disproporționat, nesemnificativ și nedrept.

La urma urmei, acești israelieni continuă să trăiască, să respire, să ia pastile și să meargă la ședințe de terapie, în timp ce victimele palestiniene fără nume zac îngropate sub tone de moloz în gropi neînsemnate, fără nici măcar demnitatea unei înmormântări corespunzătoare.

Întors în Tel Aviv după ce a fost eliberat cu onoruri, Yuval s-a simțit ca un „monstru” pentru că a participat la uciderea unor oameni nevinovați fără remușcări morale în acel moment.

Și-a părăsit jobul în tehnologie, s-a ascuns sub hanorace, și-a spart oglinzile și a recunoscut că avea gânduri sinucigașe.

„Poate într-un fel vreau să mor, să scap de asta.”

La două zile după ce a vorbit cu Haaretz, a fost internat într-un spital de psihiatrie.

Totuși, victimele sale — sau cadavrele lor, mai exact — sunt încă sub dărâmături undeva în Fâșia Gaza, unde din octombrie 2023 Israelul a aruncat sute de tone de explozivi echivalente cu cel puțin șase bombe atomice „de mărimea Hiroshima”.

Cei dragi ai numeroaselor victime ale lui Yuval nu au acces la terapie sau antidepresive, continuând să trăiască în corturi improvizate după ce și-au pierdut toate bunurile și mijloacele de trai.

Tiparul vinovăției legate de crimele de război se repetă în fiecare interviu care face parte din relatarea Haaretz.

Maya, ofițer de resurse umane într-un batalion de rezervă al trupelor blindate, a stat într-o cameră de comandă din sudul Fâșiei Gaza în timp ce cinci palestinieni neînarmați au trecut o „linie arbitrară” stabilită de armată.

Comandantul a ordonat focul. Mitraliera unui tanc s-a îndreptat spre palestinienii neajutorați și a descărcat sute de gloanțe în câteva secunde. Patru dintre ei au murit pe loc.

Un buldozer a ajuns rapid la locul faptei și i-a îngropat „ca să nu-i mănânce câinii și să răspândească boli”.

Supraviețuitorul, încătușat și cu ochii legați într-o cușcă, a fost urinat de soldați care râdeau. Maya a râs împreună cu soldații israelieni de sex masculin.

Ulterior, un investigator israelian a confirmat că bărbatul palestinian era nevinovat. Încerca doar să meargă acasă.

Dar imaginea neputinței lui a făcut-o pe Maya să se simtă ca o „ipocrită” și „murdară”. Ea a început să facă duș în mod obsesiv.

„Cum am putut sta pur și simplu acolo și să nu fac nimic? Ce spune asta despre mine?”

„În ce ne-am transformat?”

Un alt militar, Yehuda, a fost martor la executarea unui palestinian neînarmat care se predase cu mâinile ridicate. Imaginile filmate de o dronă au surprins momentul. Unii ofițeri din centrul de comandă au calificat incidentul drept „crimă”, dar au decis totuși să-l mușamalizeze.

Au raportat că au ucis un „terorist”. Nu a avut loc nicio anchetă, iar ucigașul și-a continuat activitatea ca ofițer israelian fără ca nimeni să clipească.

Yehuda a ales, de asemenea, să păstreze tăcerea la momentul respectiv.

Însă luni mai târziu, în timpul unei vizite la Muzeul Prado din Madrid împreună cu soția sa, un tablou de Goya înfățișând un om neajutorat cu puști a declanșat o criză publică.

Deodată a început să transpire și să plângă incontrolabil. „Cum am ajuns să fiu cineva care stă deoparte și nu face ce e corect?”

Trăgătorii de elită din Brigada Nahal au recunoscut că au împușcat palestinieni care cereau ajutor și care traversau linii militare arbitrare. Prin lunetă, pentru unii a părut un „joc pe calculator”, până când fețele celor nevinovați în căutare de hrană au început să-i bântuie.

Un lunetist a povestit că a avut incontinența urinară nocturnă după ce a fost trecut în rezervă.

„Nu uiți fețele oamenilor pe care i-ai omorât”, a spus el.

Alții au relatat că au jefuit case palestiniene — electrocasnice, aur, bani — în timp ce soldații ardeau fotografii de familie și urinau pe ele, justificând faptele ca pe un furt de la naziști. Un soldat a recunoscut dezgustul, dar a dat din cap în semn de acord.

Eitan, care păzea o cameră de interogatoriu din nordul Fâșiei Gaza, a văzut cum un anchetator a dezbrăcat un prizonier și i-a legat cabluri în jurul părților intime, strângându-le tot mai tare la fiecare întrebare fără răspuns, până când bărbatul a țipat de parcă „sufletul i-ar fi părăsit trupul”.

„Ce mai are loc în pivnițe? Ce alte secrete ascundem?”, a spus Eitan.

Un bărbat identificat de Haaretz drept Guy a efectuat sute de zile de rezervă după octombrie 2023. În timp ce operațiunile din tuneluri, în cadrul cărora „teroriștii” erau uciși cu „mijloace speciale”, îi entuziasmau pe unii soldați, el a văzut în acest proces ecouri ale Holocaustului.

Nefiind în stare să suporte mirosul cărnii arse, a devenit vegetarian.

„În ce ne-am transformat? În ce m-am transformat eu?”