Într-un studiu publicat în revista Alzheimer's and Dementia, în care peste 1.700 de adulți au fost monitorizați timp de aproximativ 24 de ani, s-a constatat o scădere a volumului cerebral în rândul bărbaților care obișnuiau să se uite des la televizor la vârsta mijlocie.
S-a stabilit că această micșorare a avut loc în regiunile cerebrale vulnerabile la boala Alzheimer și că s-au intensificat leziunile asociate cu declinul cognitiv.
Aceeași cercetare a arătat că persoanele care își petrec cea mai mare parte a zilei așezate, dar care își mențin activitatea mentală comlpetând cuvinte încrucișate, răspunzând la e-mailuri sau îndeplinind diverse sarcini care necesită efort mental au o structură cerebrală mai sănătoasă
Efectul a fost mai pronunțat în rândul bărbaților
Diferența de gen observată în studiu a surprins oamenii de știință. Legătura dintre privitul la televizor și modificările structurii cerebrale s-a dovedit a fi mult mai puternică la bărbați în comparație cu femeile.
Specialistul atribuie această situație faptului că femeile își întrerup mai des perioadele în care stau jos sau unor diferențe biologice între cele două sexe. De asemenea, se menționează că femeile preferă să se uite la televizor în reprize mai scurte, în timp ce bărbații petrec ore în șir, fără întrerupere, pe canapea, din cauza transmisiunilor sportive și a filmelor.
Contează ce facem în timp ce stăm jos
Cercetătorii de la Universitatea din California de Sud au subliniat că, ani de zile, atenția s-a concentrat doar asupra duratei timpului petrecut pe scaun, însă ceea ce facem în timp ce stăm jos reprezintă un parametru critic pentru sănătatea creierului.
În timp ce privitul la televizor este considerat o activitate pasivă din punct de vedere mental, lucrul la birou presupune procese mintale precum planificarea, cititul, scrierea și rezolvarea de probleme. Astfel de activități stimulative ajută la formarea „rezervei cognitive”, care sporește rezistența creierului în fața îmbătrânirii.
Rezultatele studiului au scos în evidență că efectele negative generate de privitul prelungit la televizor nu dispar nici măcar în cazul în care se face sport cu regularitate. Specialiștii recomandă ca persoanele care petrec mult timp în fața ecranului să ia pauze frecvente pentru a-și proteja sănătatea creierului.






















