Pe măsură ce cortina a căzut miercuri peste summitul NATO de la Ankara, liderii Alianței au proiectat o imagine de unitate, în ciuda contextului geopolitic turbulent, marcat de războiul dintre Rusia și Ucraina, de escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu și de incertitudinea crescândă privind viitoarea ordine globală de securitate.

Summitul ar putea rămâne în istorie ca momentul în care NATO a început să definească ceea ce unii oficiali turci au descris drept următoarea sa etapă.

În declarațiile de după reuniune, ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a afirmat că evenimentul a pus bazele unei „Europe mai puternice în cadrul unui NATO mai puternic”, sub viziunea „NATO 3.0” — un concept care reflectă evoluția Alianței către o pregătire militară sporită, o capacitate industrială de apărare consolidată și o cooperare mai strânsă într-un mediu de securitate tot mai volatil.

Pentru secretarul general al NATO, Mark Rutte, președintele american Donald Trump și președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, summitul a reprezentat mai mult decât o simplă reuniune anuală. Conferințele lor de presă finale au indicat o Alianță care intră într-o nouă fază — una în care succesul va fi măsurat mai puțin prin declarații și mai mult prin implementare.

Summitul de la Ankara a demonstrat că prioritățile NATO evoluează. Cheltuielile pentru apărare, cândva cea mai controversată dezbatere a Alianței, au lăsat treptat locul problemelor legate de capacitatea industrială, producția militară, inovația tehnologică și abilitatea de a răspunde simultan mai multor crize de securitate.

Provocarea acum nu mai este convingerea aliaților să cheltuiască mai mult. Este asigurarea faptului că aceștia pot livra rezultate.

De la angajamente de cheltuieli la capacitate militară

Poate cel mai clar mesaj care a reieșit din Ankara a fost că NATO consideră că epoca subinvestițiilor se apropie de sfârșit.

Rutte a descris în repetate rânduri summitul ca fiind axat pe implementare, nu pe promisiuni, argumentând că angajamentele luate de aliați trebuie acum traduse în capacitate militară reală.

Trump a abordat același subiect, deși în stilul său caracteristic expansiv. „Am discutat despre progresele pe care ceilalți membri le fac către ținta de 5% și fac progrese mari”, a spus Trump, susținând că aliații vor cheltui colectiv peste 1 000 de miliarde de dolari anual pentru apărare.

Timp de ani de zile, summiturile NATO s-au învârtit în jurul întrebării dacă aliații vor atinge pragul de cheltuieli de 2%. Ankara a sugerat că dezbaterea s-a schimbat. Accentul se mută acum pe cât de rapid pot fi transformate aceste investiții în forțe dislocabile, muniție, sisteme de apărare aeriană și infrastructură militară modernă.

Fabricile de apărare devin active strategice

Un alt subiect definitoriu al summitului a fost producția de echipamente militare.

Trump a susținut în mod repetat că capacitatea de producție — nu doar achizițiile — va determina gradul de pregătire al NATO în viitor.

„Producem cel mai bun echipament [de apărare] din lume”, a declarat el, evidențiind planurile de a extinde dramatic capacitatea de producție a SUA pentru rachete și alte arme avansate. El a argumentat că aliații nu ar mai trebui să aștepte ani de zile pentru echipamente militare, ci să primească livrările în câteva săptămâni, pe măsură ce producția industrială accelerează.

Rutte a subliniat, de asemenea, nevoia membrilor NATO de a-și extinde capacitatea industrială de apărare, după ani în care producția nu a ținut pasul cu cerințele crescânde de securitate.

Pentru o Alianță care se confruntă cu un război prelungit în Ucraina și care se pregătește pentru viitoare situații neprevăzute, abilitatea de a fabrica armament la scară largă este privită din ce în ce mai mult ca o formă de descurajare în sine.

Türkiye caută un rol mai mare în cadrul NATO

Gazduirea summitului a permis, de asemenea, Türkiye să își evidențieze rolul tot mai important în cadrul alianței.

Erdoğan a subliniat că Türkiye deține a doua cea mai mare forță terestră a NATO și rămâne esențială pentru securitatea flancului sud-estic.

Însă mesajul său a depășit sfera forței de muncă militare.

El a argumentat că Türkiye a devenit unul dintre puținii membri NATO capabili să producă independent avioane de luptă, tancuri, nave de război, drone și sisteme integrate de apărare aeriană. „Astăzi, în ceea ce privește cheltuielile pentru apărare, capabilitățile militare și industria de apărare care le susține, suntem cu mult înaintea multor aliați”, a afirmat Erdoğan, evidențiind proiecte autohtone precum inițiativa de apărare antiaeriană „Domul de Oțel” și succesul global al vehiculelor aeriene fără pilot turcești.

Summitul în sine a consolidat acel mesaj.

Mai multe inițiative multinaționale de apărare anunțate la Ankara au inclus participarea Türkiye, subliniind obiectivul Ankarei de a se poziționa nu doar ca un aliat din prima linie, ci și ca un contribuitor tot mai important la ecosistemul industrial de apărare al NATO.

Discuții privind F-35 în contextul consolidării relațiilor de apărare SUA-Türkiye

Un alt rezultat urmărit îndeaproape a fost limbajul constant pozitiv al lui Trump cu privire la Türkiye.

Întrebat despre solicitarea de lungă durată a Ankarei de a reintra în programul de avioane de luptă F-35, Trump l-a lăudat pe Erdoğan ca fiind „un om cu adevărat grozav” și a declarat că înclinația sa este favorabilă.

„Înclinația mea este să spun: priviți, a făcut totul. Ne-a ajutat în atât de multe feluri”, a declarat Trump.

La rândul său, Erdoğan a declarat că Trump a adoptat o „abordare pozitivă” față de această chestiune și și-a exprimat încrederea că Türkiye va primi în cele din urmă avioanele de luptă de generația a cincea.

Declarațiile celor doi au arătat o îmbunătățire notabilă a relațiilor bilaterale de apărare după ani de tensiuni generate de achiziționarea de către Türkiye a sistemului rusesc de rachete S-400.

Dincolo de Ucraina

Deși războiul dintre Rusia și Ucraina a rămas principala preocupare de securitate a NATO, summitul a ilustrat cum agenda Alianței s-a extins.

Trump și-a dedicat mare parte din conferința de presă finală Iranului, susținând că acțiunile militare recente ale SUA au împiedicat Teheranul să obțină arme nucleare.

Erdoğan a folosit discursul său pentru a reînnoi apelurile la diplomație atât în Ucraina, cât și în Orientul Mijlociu.

„Nu există învinși într-o pace justă”, a spus el, reiterând propunerea Türkiye de a găzdui noi negocieri între Rusia și Ucraina, avertizând în același timp că regiunea „nu poate tolera nici noi tensiuni, nici noi conflicte”.

Rutte a susținut, în mod similar, că NATO trebuie să se pregătească pentru un mediu de securitate tot mai interconectat, în care provocările se extind dincolo de Europa, cuprinzând Orientul Mijlociu, terorismul, amenințările cibernetice și competiția strategică cu China. În loc să înlocuiască misiunea tradițională a NATO, aceste probleme devin tot mai mult parte din aceasta.

Drumul după Ankara

Dacă summiturile NATO anterioare au fost definite de promisiuni noi, reuniunea din Ankara ar putea fi, în cele din urmă, amintită pentru faptul că a mutat accentul alianței spre implementare.

Summitul a livrat deja o serie de rezultate concrete care ar putea modela alianța în anii ce vor urma. Liderii au reafirmat direcția către noul prag de 5% din PIB pentru cheltuielile de apărare, au dezvăluit inițiative multinaționale noi în industria de apărare menite să stimuleze producția și achizițiile, au extins cooperarea în tehnologii emergente și au întărit postura de descurajare pe termen lung a NATO împotriva amenințărilor în evoluție.

Summitul a subliniat, de asemenea, un rol sporit pentru aliați precum Türkiye în consolidarea capacităților industriale și militare ale alianței. În loc să redefiniscă NATO peste noapte, Ankara a pus bazele pentru următoarea fază de adaptare a alianței. Semnificația sa constă în direcția pe care a stabilit‑o.

Creșterea cheltuielilor pentru apărare, extinderea producției industriale, o cooperare de apărare mai strânsă și un accent mai mare pe reziliență formează acum pilonii următoarei faze a NATO.

Dacă aceste ambiții vor deveni realitate, acest lucru va determina viitorul alianței, așa cum se reflectă în declarațiile emise la Ankara.